Simulare Evaluare Nationala clasa a VIII-a 2018

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII).

Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor pe care le vor susţine la finalul celor două cicluri de învățământ, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la examenele propriu-zise.

Calendarul simulării EN VIII are următoarea configurație: 
5 martie – Limba și literatura română,
6 martie – Matematică,
7 martie – Limba și literatura maternă,
16 martie – comunicarea rezultatelor.

Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe www.subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte

This entry was posted in Admitere liceu, Vizier virtual. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *